Când a aflat Domnul că fariseii auziseră că Isus face și botează mai mulți ucenici decât Ioan (deși nu boteza Isus Însuși, ci ucenicii Săi), a părăsit Iudeea și S-a întors în Galileea. Și trebuia să treacă prin Samaria. A ajuns deci la o cetate din Samaria, numită Sihar, aproape de ogorul pe care Iacov i-l dăduse fiului său Iosif. Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, obosit de călătorie, S-a așezat lângă fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea.
O femeie din Samaria a venit să scoată apă. Isus i-a zis: „Dă-Mi să beau!” Căci ucenicii Săi plecaseră în cetate să cumpere mâncare.
Femeia samariteancă I-a zis: „Cum de Tu, care ești iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteancă?” (Căci iudeii nu au legături cu samaritenii.)
Isus i-a răspuns: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce-ți zice: «Dă-Mi să beau!», tu L-ai fi rugat pe El, și El ți-ar fi dat apă vie.”
Femeia I-a zis: „Domnule, nici nu ai cu ce să scoți, și fântâna este adâncă; de unde ai dar această apă vie? Ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna și a băut din ea el însuși, fiii lui și vitele lui?”
Isus i-a răspuns: „Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou; dar cine va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veci, ci apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care țâșnește spre viață veșnică.”
Femeia I-a zis: „Domnule, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez și să nu mai vin până aici să scot!”
Isus i-a zis: „Du-te, cheamă-l pe bărbatul tău și vino aici!”
Femeia a răspuns: „Nu am bărbat.”
Isus i-a zis: „Bine ai spus: «Nu am bărbat»,
căci cinci bărbați ai avut, iar cel pe care-l ai acum nu-ți este bărbat. Aici ai spus adevărul.”
Femeia I-a zis: „Domnule, văd că ești profet! Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta, dar voi spuneți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.”
Isus i-a zis: „Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinați la ce nu cunoașteți; noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci mântuirea vine de la iudei. Dar vine ceasul, și acum este, când adevărații închinători I se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători caută Tatăl. Dumnezeu este Duh, și cine I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr.”
Femeia I-a zis: „Știu că vine Mesia, Cel numit Cristos. Când va veni El, ne va vesti toate lucrurile.”
Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”
Atunci au sosit ucenicii Săi și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși, niciunul nu a zis: „Ce cauți?” sau: „De ce vorbești cu ea?” Femeia și-a lăsat urciorul, s-a dus în cetate și le-a zis oamenilor: „Veniți să vedeți un om care mi-a spus tot ce am făcut! Nu cumva este Acesta Cristosul?” Ei au ieșit din cetate și veneau spre El.
Între timp, ucenicii Îl îndemnau, zicând: „Rabi, mănâncă!”
Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o hrană pe care voi nu o cunoașteți.”
Ucenicii își ziceau deci unii altora: „I-a adus oare cineva să mănânce?”
Isus le-a zis: „Hrana Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui. Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: ridicați-vă ochii și priviți ogoarele, căci sunt deja albe pentru seceriș! Cel ce seceră primește o plată și strânge rod pentru viața veșnică, pentru ca și cel ce seamănă, și cel ce seceră să se bucure împreună. Căci în aceasta este adevărată vorba: «Unul seamănă, iar altul seceră.» Eu v-am trimis să secerați ceea ce nu voi ați muncit; alții au muncit, iar voi ați intrat în munca lor.”
Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în El datorită cuvântului femeii, care depunea mărturie: „Mi-a spus tot ce am făcut!” Așadar, când samaritenii au venit la El, L-au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile. Și mult mai mulți au crezut datorită cuvântului Său, iar femeii îi ziceau: „Acum nu mai credem doar datorită spuselor tale, căci am auzit noi înșine și știm că Acesta este cu adevărat Cristosul, Mântuitorul lumii.”
După cele două zile, El a plecat de acolo și S-a dus în Galileea. Căci Isus Însuși mărturisise că un profet nu este prețuit în propria sa patrie. Când a sosit în Galileea, galileenii L-au primit bine, întrucât văzuseră toate lucrurile pe care le făcuse în Ierusalim la sărbătoare, fiindcă și ei fuseseră la sărbătoare. Isus a venit deci din nou în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Și era la Capernaum un dregător împărătesc al cărui fiu era bolnav. Acesta, auzind că Isus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El și L-a rugat să coboare și să-i vindece fiul, căci era pe moarte. Isus i-a zis: „Dacă nu vedeți semne și minuni, nicidecum nu veți crede!”
Dregătorul împărătesc I-a zis: „Doamne, coboară până nu moare copilașul meu!”
Isus i-a zis: „Du-te, fiul tău trăiește!” Omul a crezut cuvântul pe care i l-a spus Isus și a pornit la drum. Pe când cobora el, slujitorii lui i-au ieșit în întâmpinare și i-au adus vestea, zicând: „Copilul tău trăiește!” El i-a întrebat atunci de ceasul în care începuse să-i fie mai bine. Iar ei i-au zis: „Ieri, la ceasul al șaptelea, l-a lăsat frigurile.” Tatăl a recunoscut că tocmai la acel ceas îi spusese Isus: „Fiul tău trăiește.” Și a crezut el și toată casa lui. Acesta a fost iarăși al doilea semn pe care l-a făcut Isus după ce a venit din Iudeea în Galileea.
