Still ScriptureRoom for the Word. My Church

2 Petru 2

În popor s-au ridicat și profeți mincinoși, după cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, tăgăduindu-L chiar și pe Stăpânul care i-a răscumpărat, și vor atrage astfel asupra lor o pieire năprasnică. Mulți îi vor urma în căile lor destrăbălate, și din pricina lor calea adevărului va fi vorbită de rău. În lăcomia lor, vor căuta să tragă foloase de pe urma voastră cu vorbe înșelătoare; dar osânda lor, pregătită de multă vreme, nu zăbovește, și pieirea lor nu dormitează.

Căci, dacă n-a cruțat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Tartar și i-a dat să fie păziți în adâncurile întunericului pentru judecată; dacă n-a cruțat El lumea străveche, ci l-a păstrat pe Noe, un vestitor al neprihănirii, împreună cu alți șapte, când a adus potopul peste o lume de nelegiuiți; dacă a osândit El la pieire și a prefăcut în cenușă cetățile Sodoma și Gomora, ca să slujească drept pildă celor ce vor trăi în nelegiuire; și dacă l-a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte mâhnit de viața destrăbălată a acestor nelegiuiți — căci omul acesta neprihănit, care locuia în mijlocul lor, își chinuia zi de zi sufletul lui neprihănit din pricina faptelor nelegiuite pe care le vedea și le auzea — înseamnă că Domnul știe să-i izbăvească din încercare pe oamenii evlavioși și să-i păstreze pe cei nedrepți ca să fie pedepsiți în ziua judecății, mai ales pe cei ce umblă după firea pământească în pofta necurăției și disprețuiesc stăpânirea. Îndrăzneți și încăpățânați, ei nu se tem să vorbească de rău dregătoriile, pe când îngerii, care sunt mai mari în tărie și în putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată batjocoritoare împotriva lor. Dar aceștia, ca niște dobitoace fără judecată, născute din fire să fie prinse și nimicite, vorbind de rău ce nu cunosc, vor pieri în propria lor stricăciune și își vor lua astfel plata pentru nedreptatea lor. Ei găsesc o plăcere să se dedea la chefuri în miezul zilei; sunt niște pete și niște întinăciuni, care se desfată în înșelăciunile lor în timp ce stau la masă cu voi. Au ochii plini de adulter și nu se mai satură de păcat; momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie și sunt niște copii ai blestemului! După ce au părăsit calea cea dreaptă, s-au rătăcit și au urmat calea lui Balaam, fiul lui Beor, care a iubit plata nedreptății. Dar a fost mustrat pentru fărădelegea lui: o măgăriță necuvântătoare, vorbind cu glas omenesc, a pus capăt nebuniei profetului.

Oamenii aceștia sunt niște fântâni fără apă, niște neguri alungate de furtună: lor le este păstrat pe veci întunericul cel mai adânc. Căci, rostind vorbe umflate și deșarte, ei îi momesc, prin poftele trupului și prin destrăbălare, pe cei ce abia au scăpat de sub stăpânirea celor ce trăiesc în rătăcire. Le promit libertatea, în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii; căci fiecare este robul lucrului de care este biruit.

În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului Isus Hristos, se încurcă din nou și sunt biruiți de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât ca, după ce au cunoscut-o, să întoarcă spatele poruncii sfinte care le-a fost dată. Cu ei s-a întâmplat ce spune proverbul adevărat: „Câinele s-a întors la propria lui vărsătură” și „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească în noroi.”

Choose edition

Book & chapter

Passage

Edition source & rights