Având deci aceste promisiuni, preaiubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului, ducând până la capăt sfințirea în frică de Dumnezeu.
Faceți-ne loc în inimile voastre! N-am nedreptățit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am tras foloase de pe urma nimănui. Nu spun aceasta ca să vă osândesc, căci am spus mai înainte că sunteți în inimile noastre pe viață și pe moarte. Mare este îndrăzneala mea în vorbire față de voi, mare este lauda mea cu privire la voi! Sunt plin de mângâiere, sunt copleșit de bucurie în toate necazurile noastre.
Căci, chiar și după ce am sosit în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă, ci am fost necăjiți în tot felul: pe dinafară lupte, pe dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, care îi mângâie pe cei smeriți, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit; și nu numai prin venirea lui, ci și prin mângâierea cu care a fost el mângâiat în mijlocul vostru, întrucât ne-a istorisit despre dorul vostru arzător, despre lacrimile voastre, despre râvna voastră pentru mine, așa că m-am bucurat și mai mult.
Căci, chiar dacă v-am întristat prin scrisoarea mea, nu-mi pare rău, deși mi-a părut rău la început; fiindcă văd că scrisoarea aceea v-a întristat, măcar că numai pentru o vreme. Acum mă bucur, nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că întristarea voastră v-a dus la pocăință. Căci ați fost întristați după voia lui Dumnezeu, ca să nu suferiți nicio pagubă din partea noastră. Căci întristarea după voia lui Dumnezeu lucrează o pocăință care duce la mântuire și de care nu-ți pare rău, pe când întristarea lumii aduce moartea. Căci iată, tocmai faptul acesta că ați fost întristați după voia lui Dumnezeu, ce râvnă a trezit în voi! Da, ce dezvinovățire, ce indignare, ce teamă, ce dor arzător, ce zel, ce îndreptare a răului! În toate ați dovedit că sunteți curați în această privință. Așadar, deși v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut nedreptatea, nici din pricina celui ce a suferit nedreptatea, ci pentru ca râvna voastră pentru noi să fie arătată în mijlocul vostru, înaintea lui Dumnezeu. De aceea am fost mângâiați. Iar pe lângă mângâierea noastră, ne-am bucurat și mai mult de bucuria lui Tit, pentru că duhul lui a fost înviorat de voi toți. Căci, dacă m-am lăudat cu ceva față de el cu privire la voi, n-am rămas de rușine; ci, așa cum v-am spus toate lucrurile în adevăr, tot așa și lauda noastră față de Tit s-a dovedit a fi adevărată. Iar dragostea lui față de voi este și mai mare, când își aduce aminte de ascultarea voastră, a tuturor, și de cum l-ați primit cu frică și cutremur. Mă bucur că în toate pot avea deplină încredere în voi!
